Tehnicianul în asistență socială
*Modificarile care vizeaza Legea 100/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul asistenţei sociale, precum şi pentru completarea Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România şi pentru modificarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Pentru cele mai recente informații legate de carierea ca tehnician în asistență socială vă recomandăm să urmăriți portal dedicat – tehnicianinasistentasociala.ro
Art. III
Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
La articolul 6, după litera nn) se introduc două noi litere, lit. nn1) şi nn2), cu următorul cuprins:
„nn1) tehnicianul asistenţă socială este persoana care deţine certificat de calificare, de nivel 4 şi care sprijină asistentul social şi îşi desfăşoară activitatea în coordonarea acestuia;
nn2) teleasistenţa socială reprezintă modalitatea de acordare a asistenţei sociale prin folosirea oricărui dispozitiv electronic de tip telefon, calculator, tabletă, smartphone sau în format electronic de tip internet, text, video şi e-mail sau prin orice alt mijloc electronic de comunicare, cu respectarea codului de etică şi a codului de bună practică al asistentului social.”
Activitatea tehnicianului asistenţă socială este coordonată de asistentul social.
Activităţile specifice ocupaţiei prevăzute în standardul ocupaţional pentru tehnicianul in asistenta sociala (art. 40, alin 6):
a) oferă informaţii despre serviciul de asistenţă socială comunitară şi despre alte servicii de interes public necesare pentru soluţionarea situaţiilor de dificultate şi asistă beneficiarul în procesul de accesare a acestora;
b) administrează şi implementează programe de asistenţă socială şi servicii comunitare şi asistă persoanele pentru rezolvarea problemelor personale şi sociale, inclusiv prin însoţirea acestora la întâlnirea cu alţi specialişti sau servicii;
c) participă la realizarea evaluării prin analizarea, verificarea, inclusiv prin activitate în teren, obţinerea de documente şi informaţii necesare asistentului social în realizarea diagnozei sociale;
d) acţionează ca persoană de contact pentru beneficiari şi membrii familiei acestora, în lipsa asistentului social;
e) participă, după caz, sub coordonarea/împreună cu asistentul social la intervenţii care presupun punerea în aplicare a măsurilor de urgenţă pentru asigurarea siguranţei persoanelor vulnerabile;
f) întocmeşte rapoarte de vizită, de întâlnire, completează fişe de observaţie, note telefonice, sinteze şi analize necesare în activitatea de monitorizare şi raportare.
Codul de bună practică şi Codul etic în teleasistenţă socială şi pentru activitatea de coordonare a tehnicianului asistenţă socială, se elaboreaza si se aprobă prin hotărâre a Congresului naţional al Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România, în termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (Art. XI).
Lucrătorii sociali angajaţi în temeiul art. 40 alin. (4) din Legea nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare, au dreptul să desfăşoare atribuţiile tehnicianului asistenţă socială, dacă fac dovada că sunt înscrişi la un curs de calificare tehnician asistenţă socială, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. ( Legea nr 100/2024, art. XVI alin (1)).
Pentru cele mai recente informații legate de carierea ca tehnician în asistență socială vă recomandăm să urmăriți portal dedicat – tehnicianinasistentasociala.ro